Sindromul Karius lovește Uruguay

0
34

Franța a eliminat Uruguay cu scorul de 2-0. Ultimul gol însă îi poate fi atribuit lejer lui Muslera. Dacă se dau prime la naționala Franței trebuie să primească și Muslera bani de o ciorbă.

Șase faze interesante în tot meciul

Cam atât s-a putut vedea la acest meci, șase minute în care s-a întâmplat ceva interesant. În rest făceau ăia posesie ca atunci când ai de trecut provocările din FIFA ca să deblochezi nivelul Legendary.

1.

Uruguaienii au început tare în atac. Minge bâlbâită maxim de apărarea franceză care ajunge la un uruguayan care nu era Cavani. Ca dovadă că nu era Cavani, omul din Uruguay face preluare, apoi o mută pe celălalt picior și o freacă pe Mărie până vin dușmanii. Nu știm dacă ar fi marcat Cavani dacă era acolo pentru că nu a fost și nu am văzut dar 90% ar fi tras din prima. Măcar dădea la poartă.

2.

Minutul 14, Mbappe singur pe toată tarlaua dă cu capul peste poartă ca dovadă că e un mare copil și cam atât. Răsfățat de jurnaliștii care-i aruncă bomboane dar cam paralele cu fotbalul. El e ca o ciocolată scumpă dar expirată. Cum de altfel e și colegul lui Pogba care a costat o căruță și a făcut pe el.

3.

Gol norocos Varane. Lovitură liberă executată de Griezmann. Varane se bagă acolo să încurce lumea și cu mult noroc chior mingea intră în plasă.

4.

Ocazie mare Uruguay. Francezi din nou dau pe lângă minge în apărare și Caceres dă pe poartă plasat dar respinge Lloris și mai apoi Godin din 2 metri ratează.

Cam asta a fost repriza a doua despre care putem să spunem că a fost bogată în comparație cu repriza a doua care a avut doar două evenimente notabile.

5.

Gol Griezmann. Monsieur Griezmann a tras un șut la vrăjeală să vadă dacă e cineva în poartă. Muslera și-a amintit schema Zeta a lui Karius și a copiat-o. Bine, nu arătat chiar așa de comedie ca și Karius dar a fost destul de OK.

Când vezi câți portari au copiat modelul lui Karius începi să te gândești dacă ei îs proști sau tu. Oare așa e regula să se apere mai nou? Nu de alta dar toți o fac. E ca în bancul ăla când anunță la radio că un nebun a evadat de la azil și conduce pe contrasens. Nebunul aude și el ce zic ăia la radio și zice: ”Bai, dar îs cu miile. Nu e unul singur.”

Cam asta e senzația când vezi că o face și De Gea și Muslera și Karius și Neuer chiar dacă în cazul lui mingea nu a ajuns în plasă. Ce se întâmplă doctore au tâmpit portarii? Și se pare că totul se trage de la Ramos săracul. El e de vină pentru toate ca și Satana. Orice rău e făcut: ”Dracul m-a pus”. Cam așa și aici. Zic fanii lui Liverpool că Ramos l-a lovit la căpuț pe sărăcuțul Karius și după ce a făcut bubu nu a mai putut apăra. După aia bubu s-o fi transmis ca ciuma la toți portarii. Deci Huo Ramos!

6.

Mbappe îl copiază pe Neymar. Cineva a respirat pe lângă Mbappe care a căzut ca și secerat. A uitat să se tăvălească precum colegul său de la PSG în rest a făcut tot ce face Neymar. Pe el îl doare. Evident jucătorii uruguayeni erau extrem de încântați. Așa de încântați încât a început o îmbrânceală.

Uruguayenii voiau ca Neymar2 aka Mbappe să termine cu teatrul în timp ce francezii au venit să îl apere și s-a ajuns la o îmbrânceală generală.

După aia s-a terminat meciul. Sau mă rog până la final nu s-a mai petrecut nimic interesant. Și-au făcut aia norma de pase și posesie pentru a debloca nivelul legendary din FIFA.

 

Comentarii cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.