România a pierdut cu Hans Tâmplarul și piciorul lui de lemn

0
78

Echipa noastră U21 a pierdut în semifinale cu Germania, după ce am fost conduși cu 1-0, am condus cu 2-1. La final a fost 4-2 pentru ei, pentru nemți.

Prima repriză în care am avut meciul în mână

Am primit gol rapid și stupid. Amiri a traversat terenul cu mingea la picior fără să îl deranjeze nimeni, a șutat din marginea careului, 1-0 pentru nemți. Cinci minute mai târziu ne-am revenit, a fost penalty clar pentru noi și am egalat.

Momentul în care nu am știut unde suntem

A urmat degringoladă în tabăra lor. Am fost peste ei. A fost un asediu teribil la poarta lor dar nu am știut să profităm. Când o echipă e în degringoladă trebuie să profiți. Trebuie să mai înfigi o dată sabia să fii sigur că nu mai mișcă.

E adevărat că am marcat golul care ne-a adus în avantaj dar cam asta a fost tot. Am avut mult mai multe faze la care puteam face mai mult. Dar am jucat moale. Acest lucru a fost foarte important și ne-a costat. Portarul lor a reuși să scoată un gol ca și făcut. Și cam asta a fost tot din partea noastră.

Repriza a doua a fost a lor

În repriza a doua noi nu am mai făcut mare lucru. A mai veni și greșeala lui Ianis, penalty pentru ei și am luat-o de la capăt era 2-2. Din nefericire pentru noi această gafă a venit prea repede, în minutul 50. Dacă luăm în considerare și prelungirile au avut 45 de minute să înscrie golul victoriei.

Hans Tâmplarul cu picior de lemn

Nu au reușit să înscrie din acțiune deși puteau să o facă lejer. Golgeterul lor a ratat din poziție ideală ca un fundaș. Au mai avut o șansă singuri cu portarul nostru și au dat pe lângă. Din păcate însă ne-au marcat pe final în minutele 90 și 90+4. Ambele goluri din faze fixe. Șuturi din alea la disperare care însă au intrat, bară gol.

Mingea a fost la noi dar noi nu am știut ce să facem cu ea

După ce am egalat și i-am prins la colț trebuia să fim mai agresivi, să ne urcăm cu picioarele peste ei. Ne-am mulțumit să-i amenințăm. Am tratat meciul ca și cum șansele alea s-ar mai ivi și altă dată. Nu s-au mai ivit.

Apoi a venit penalty-ul gratuit și stupid din debutul reprizei a doua, care a fost greșeala noastră. Cu puțin efort puteam să împingem jocul mai tare și să facem 3-1 la pauză. Și cu puțină atenție puteam să nu primim penalty pentru golul egalizator. Sunt două situații care au fost cruciale pentru acest meci.

Germania nu a jucat mare lucru. La primele două goluri am gafat noi maxim. Celelalte goluri au fost niște șuturi la disperare care puteau lejer să fie doar bară sau să treacă pe lângă. Le-a intrat, asta e.

Sunt tineri și au viitorul în față

Dacă și cu parcă, e ușor după meci. Totuși e un lucru bun că avem tineri promițători. Au timp să greșească și să învețe. Putem avea o națională de seniori bună în viitor. Să ne bucurăm că avem o generație promițătoare.

Dacă ne gândim la previziunile sumbre dinaintea plecării echipe noastre la Campionatul European, avem un rezultat senzațional. Vorba aia dacă ni se dădea rezultatul ăsta dinaintea plecării am fi semnat fără să citim. E un rezultat bun, avem o generație frumoasă.

Se putea mai bine? Tot timpul se poate mai bine. Dar trebuie să ne felicităm echipa și jucătorii au fost extraordinari. Felicitări băieți, ați făcut o treabă superbă. Hai România!

Comentarii cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.